Marius Șumudică rămâne un personaj, indiferent ce ar face. Fostul atacant al Rapidului glumește când este întrebat despre camera trofeelor, dar recunoaște că are două „suveniruri” care îi sunt foarte dragi.
Cei mai mulți dintre cei care au performat în sport reușesc să își amenajeze o camera a trofeelor, cu care să se mândrească și atunci când vuietul arenelor se estompează.
Nu pare a fi și cazul lui Marius Șumudică. Actualul antrenor al turcilor de la Gaziantept este recunoscut pentru spiritul nonconformist, iar una dintre dezvăluirile sale nu face decât să-i reconfirme faima.
Întrebat dacă și-a amenajat o camera a trofeelor, cel supranumit cândva Șumi-gol a făcut haz de necaz:
„Va trebui să îmi repar glezna timp de două săptămâni. Nu am fost atent când am coborât să îmi caut în subsol trofeele și lucrurile din cariera mea și am făcut entorsă”, a spus Șumudică la Digi Sport.
Fostul atacant din Giulești spune că cele mai frumoase amintiri ale sale rămân cele de la câștigarea titlului cu Rapid (1999), ca jucător, și de la campionatul obținut cu Astra, ca antrenor (2016).
„Când am câștigat cu Craiova, acasă, 1-0, a fost ceva extraordinar pentru mine, ca jucator. (1999, anul în care Rapid a câștigat al doilea titlul din palmares – n.r.). Mi-amintesc că am avut 15 mii de dolari primă de titlu”, a sus fostul jucător născut la București.
Captură foto: Digi Sport
Șumudică a prezentat un tablou, în care apare alături de foștii „camarazi de arme” de la Rapid: Ștefan Nanu, Daniel Pancu, Ovidiu Maier, Ionel Ganea, Marius Bratu, Mugur Bolohan.
Între 2002 și 2004, Marius Șumudică a încercat încă o aventură în străinatate, după scurta ieșire din Portugalia, de la Maritimo.
„Șumi” își amintește că ungurii i-au decernat un trofeu ca răsplată pentru golurile multe înscrise cu capul
„Am jucat la Debrecen și am fost ales cel mai bun jucător cu capul. Am dat foarte multe goluri cu capul în acea perioadă. Ei mi-au dat un trofeu, mi-au zis cap de aur”, își amintește Marius Șumudică.
Tabloul cu Rapid, când am ieșit campion ca jucător, și tricoul cu Astra, când am câștigat titlul ca antrenor, astea îmi sunt cele mai dragi amintiri Marius Șumudică
21 de goluri în 39 de meciuri a reușit Marius Șumudică în tricoul lui Debrecen, pentru care a jucat între 2002 și 2004
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER